"Cabala bigoţilor", în varianta Traian Băsescu

Traian Băsescu ştie asta foarte bine. Căpitanul de navă care odată era comunist s-a transformat, ca toţi demnitarii postdecembrişti, într-un omniprezent pelerin pe la moaştele tuturor sfinţilor, iar acum a promulgat legea cultelor în varianta trecută prin parlament. Toate acestea par extrem de ciudate venite din partea unui personaj cu o bună ancorare în lumea laică, ce nu se dădea la o parte de la micile păcate comune (poate că şi politica este unul dintre ele). A văzut, probabil, la Gigi Becali că o astfel de abordare a problemei religioase, una extrem de spinoasă într-o lume atât de cosmopolită, poate să-i aducă un câştig însemnat. De altfel, Traian Băsescu a abordat o astfel de atitudine după liniştirea apelor în scandalul creat de profesorul buzoian Gheorghe Moise privind prezenţa icoanelor în şcoli. Pesemne a simţit că e rost de ceva susţinere în plus.
O astfel de schimbare de optică, numită de o parte a presei un favor făcut lui Teoctist, ne duce cu gândul la naţiunea cu principiile cele mai liberale, SUA, acolo unde un neoconservator conduce ţara. Practic asta face şi Traian Băsescu: opune modelul neoconservatorismului, devenit rebeliune, modelului unei Românii tabloidale. O asociaţie din aceeaşi Americă s-a grăbit să afirme că Traian Băsescu nu a reuşit să se depărteze de comunism, tocmai prin validarea acestei legi a cultelor. Şi astfel se revine la o discuţie care ar fi trebuit să se poarte, lucru care din păcate nu s-a întâmplat şi în preajma Raportului Tismăneanu: grefarea unor principii naţional-socialiste pe o ideologie libertariană. Surpinzător sau poate nu, Traian Băsescu se află acum de cealaltă parte.
Un alt element, mai grav decât prevederile curioase ale legii cultelor, este "schimbarea la faţă" a înaltei preoţimi ortodoxe româneşti. Ceea ce ar fi trebuit să fie un model de pioşenie, ascetism şi credinţă în valorile insuflate de Dumnezeu s-a transformat, peste noapte, într-un mercantilism vorace, de pe urma căruia profită oierul Mecena, Gigi Becali şi, de-acum, Traian Băsescu. Să nu ne lăsăm induşi în eroare, ceea ce a făcut acum preşedintele cu largul concurs al unui parlament pasiv şi iresponasbil pe alocuri, este un nivel superior al construirii unei Biserici de către creştinul Gigi. Ne aflăm în situaţia în care viziuni integratoare, aşa cum sunt fiecare dintre religiile din România se luptă pe domeniul ilegalităţii. De ce? Pentru că fiecare religie nu este altceva decât o paradigmă care nu poate convieţui cu alta. Mecanismul oricărei religii este construit în jurul adevărului suprem, care, conform noii legi, devine apanajul ortodoxiei. În extenso, dacă legea ar fi pusă în aplicare conform literei stricte a ei, ne-am afla în faţa unei Inchiziţii benevole patronate de un principe, Traian Băsescu, cu dispensă de la Papă, Teoctist. Nu cred că o asemenea exprimare este o exagerare.
Din punctul de vedere al Bisericii Ortodoxe, legea este un pact cu diavolul, o scriere apocrifă transformată în canon. Dacă până acum preoţimea era prin excelenţă mai aproape de stânga, adică de PSD, acum ea face pasul cel mai mare către puternicul momentului. Şi iată de ce, PSD-ul care a lăsat cu bună-voie trecerea acestei legi prin parlament, fără a face scandal are mult de pierdut. O parte a misionarilor care i-au adus succese în Moldova şi Oltenia, s-a convertit la o nouă religie.
Şi pentru că de câteva zile suntem europeni, şi pentru că unii ar putea lansa argumentul discuţiei privind introducerea religiei creştine ca punct central în partea privind cultura comună europeană din Constituţia UE, trebuie spus că argumentul este sofistic. Creştinismul este văzut ca un catalizator cultural şi moral, pe baza căruia au fost construite codurile legislative, pe când la noi este un element care limitează. Surprinzător este că nici Polonia, cealaltă ţară mare est-europeană din UE nu are o legislaţie atât de şovină ca a noastră, chiar dacă este un leagăn al catolicismului fervent, iar puterea reprezentată de fraţii Kaczynski este bazată tocmai pe acest tip de bigotism, de astă dată în sensul lui bun. Practic, România poate fi, pornind şi de la această lege, un nou derapaj necontrolat pentru UE, poate mai mult decât din cauza siguranţei alimentare.
Poate Traian Băsescu ar trebui să treacă pe lista lecturilor obligatorii şi pe Mihail Bulgakov, pentru că pe Machiavelli îl ştie din instinct!
Cristian Călugăru

Publicarea unui comentariu astfel acceptat nu presupune afisarea pe site-ul InfoNews.ro a adresei de mail introduse. Aceasta va fi stocata si utilizata doar in scopul notificarii utilizatorului asupra oricarui raspuns / modificare sau / si acceptare a publicarii comentariului si in conformitate cu Politica de confidentialitate a InfoNews.ro.
Inainte de trimiterea mesajului dvs. va rugam sa completati codul din imaginea de mai jos pentru a preveni transmiterea automata a mesajelor spam.